Era odată un cactus cam ca un castel.
Și cum ședea el și era frumos....
Iată că într-o bună dimineață de vară îi bate cineva-n petalele înrourate
- Bună!!! Eu sunt! Ți-ai terminat polenizarea? se auzi o voce mică.
- Păi intră să verifici, dacă tot ai ajuns la poarta mea, răspunse maiestuos și blând cactusul castel.
Și musafirulului, dă-i un deget, că-ți ia toată mâna:
-Stai să văd și aici!
- Și aici...
- Să miros puțin și aici...
- Tulai ce obositor e... Să fac puțin stretching: 1-2...
- 3-4... Gata, acum voi pleca.
Castelul rămânea din nou singur, impunător, conștient de frumusețea lui.
- Mulțumesc de vizită! Dacă ai făcut treabă bună, ne-om vedea și vara care vine! La revedere, prieten bun!
...bun! ...bun! răspunse ecoul camerelor frumoase și pustii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu