Se afișează postările cu eticheta perenitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta perenitate. Afișați toate postările

vineri, 17 mai 2013

Dreptul la replică

Parcă cerându-și dreptul la replică, după ce a văzut pozele de acum câteva zile, parcul Sub Arini mi-a scos în cale florile emoționate și îmbujorate ale acestui castan:
 photo IMG_8570_zpse489387e.jpg

 photo IMG_8569_zps5d93159c.jpg

Asta e lecția naturii: 
Voi mi-ați lăsat asta:
 photo IMG_8371_zpseece8657.jpg

Eu (adică PARCUL) vă răspund așa:
 photo IMG_8571_zps1a83916a.jpg

vineri, 26 aprilie 2013

Sibiu, oraș european - păcat că e locuit...

Ne mândrim cu Capitala Culturală - demult apusă, ne fălim că suntem oraș european, ne batem cu pumnul în piept că la noi se zice Bună ziua și Mulțumesc. 
Mai nou, în parcarea din fața Stadionului Municipal, în dreptul postului de Poliție Locală, s-a mutat promenada. Vrei să fii văzut (nu îmi dau seama exact de către cine), e musai să intri cu mașina în parc, iar la plecare să pleci în trombă și cu minim 4000 de turații la motor. Altfel, e ca și când nu ai fost acolo. 
Alergăm, bicilcim, facem mișcare, mâncăm semințe, dar după noi, potopul! Și toate sub nasul Poliției Locale!

Iată cum arată în fiecare dimineață Parcul Sub Arini - mândria verde a orașului!

- Ce oraș frumos! zicea artistul...

Vă doresc vizionare plăcută până la ultima poză! Merită!







Oare care e soluția? Să le desenăm pe asfalt niște ținte? Și să-i provocăm la un concurs: cine scuipă cele mai multe coji în același loc, câștigă admirația colegilor de treaptă? 



 Niște șervețele, că sunt biodegradabile...



Ia să ne apropiem... pfui! Bine măcar că a avut bunul simț să se șteargă... ce-ar fi zis lumea dacă umbla neșters... Nu-i așa că arată ca un șerpișor? Noroc că e biodegradabil!





Eh, doar două coșuri de gunoi la 10 m distanță... cam mult... lasă că aruncăm aici sub bancă. Nu vede nimeni!



 Mulțumesc pentru atenție! O zi bună să aveți și plimbare plăcută!

vineri, 19 octombrie 2012

Vizită / Der Besuch

O replică la articolul Cristinei despre Povestea florii de cactus pun și eu muuulte fotografii cu vizita florii de cactus
Era odată un cactus cam ca un castel.
Photobucket
Și cum ședea el și era frumos....
Photobucket
Iată că într-o bună dimineață de vară îi bate cineva-n petalele înrourate
Photobucket
- Bună!!! Eu sunt! Ți-ai terminat polenizarea? se auzi o voce mică.
Photobucket
- Păi intră să verifici, dacă tot ai ajuns la poarta mea, răspunse maiestuos și blând cactusul castel.
Photobucket
Și musafirulului, dă-i un deget, că-ți ia toată mâna:
-Stai să văd și aici!
Photobucket
- Și aici...
Photobucket
- Să miros puțin și aici...
Photobucket
- Tulai ce obositor e... Să fac puțin stretching: 1-2...
Photobucket
- 3-4... Gata, acum voi pleca.
Photobucket
Castelul rămânea din nou singur, impunător, conștient de frumusețea lui.
Photobucket

Photobucket

Photobucket
- Mulțumesc de vizită! Dacă ai făcut treabă bună, ne-om vedea și vara care vine! La revedere, prieten bun!
...bun! ...bun! răspunse ecoul camerelor frumoase și pustii.
Photobucket



joi, 30 august 2012

Cartea de pe noptieră - Leapșa Cristinei

Cristina a pornit leapșa cu numele Cartea de pe noptieră și m-a provocat și pe mine, cu gândul probabil că sunt telectuală... Dar surpriză... nu am noptieră așa bogată ca a ei. Noptieră am, dar nu sprijin cărți pe ea, că dacă mă întreabă cineva ce scrie în ele. Eu dacă mă pun în pat să citesc, adorm instantaneu. Cred că am un buton undeva ori pe coloană, ori în palma cu care țin cartea... Așa că, vă prezint și eu cărțile care zac în saltar de circa 3 ani de zile încoace...
- Trei într-o barcă de Jerome K. Jerome (asta e în curs de citire acum) - râd ca o capră când citesc. Ei, de felul meu râd ca o capră. Dar când îl citesc pe K. râd ca o capră singură.
- Arta de a nu scrie un roman de Jerome K. Jerome - deși e mică, încă nu am deschis-o, dar pe ea scrie că autorul, de frică să nu rămână asociat exclusiv cu titlul precedent, a mai scris, la fel de savuros și această lucrare. 'Om trăi și-om citi și-om vedea...
- Eu et al. de Alex Tocilescu - nu știu nici de unde și nici de când am această carte și mai ales nu știu cum am auzit eu de ea (pe ea scrie că e de râs - o carte capriformă???)
- A cincea fiolă de Michael Palmer - o carte serioasă. E ceva cu medicină și trafic de organe și celule. Se știe că sunt pasionată de Dr. House, All Saints și în lipsă de altceva merge și Anatomia lui Gray. Dacă e cu medici, merge. 
- Opus Pistorum (adică opera morarului) de Henry Miller - uau.... un roman pe care nu am reușit încă să-l termin. E una dintre cărțile acelea care în librărie se vând trase în folie și pe care nu vrei să le lași pe noptieră, mai ales când e fometoaie pe la geamuri.

Na ideea e să ne spui și nouă care e cartea sau care sunt cărțile pe care le citești la momentul acesta și care își așteaptă răbdătoare rândul pe noptieră, lângă pat, sub pat, pe birou, în sertar... 

And the nominees for the leapșa are...

Anca - Crazycat
Loredana - Loriem
Ionela - Ionela Handmade
Mihai - Colțarul lui Miju
Raluca - Zebru

Evident, oricine altcineva dorește să preia leapșa, e binevenit să o preia și să pună link aici să lepturăm și noi ce se mai lepturează...

Notă: Imaginea e preluată de pe net

vineri, 30 octombrie 2009

Din puţa gândirii

propensiunea spre perenitate a autorului frizează inefabilul

= înclinaţia spre eternitate a autorului e pe punctul să atingă nebunia fără a putea fi exprimată în cuvinte