(O vedeți ce harnică e?)
Se afișează postările cu eticheta puțul gândirii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puțul gândirii. Afișați toate postările
joi, 11 iulie 2013
miercuri, 10 iulie 2013
vineri, 17 mai 2013
Dreptul la replică
Parcă cerându-și dreptul la replică, după ce a văzut pozele de acum câteva zile, parcul Sub Arini mi-a scos în cale florile emoționate și îmbujorate ale acestui castan:
Asta e lecția naturii:
Voi mi-ați lăsat asta:
Eu (adică PARCUL) vă răspund așa:
vineri, 26 aprilie 2013
Sibiu, oraș european - păcat că e locuit...
Ne mândrim cu Capitala Culturală - demult apusă, ne fălim că suntem oraș european, ne batem cu pumnul în piept că la noi se zice Bună ziua și Mulțumesc.
Mai nou, în parcarea din fața Stadionului Municipal, în dreptul postului de Poliție Locală, s-a mutat promenada. Vrei să fii văzut (nu îmi dau seama exact de către cine), e musai să intri cu mașina în parc, iar la plecare să pleci în trombă și cu minim 4000 de turații la motor. Altfel, e ca și când nu ai fost acolo.
Alergăm, bicilcim, facem mișcare, mâncăm semințe, dar după noi, potopul! Și toate sub nasul Poliției Locale!
Iată cum arată în fiecare dimineață Parcul Sub Arini - mândria verde a orașului!
- Ce oraș frumos! zicea artistul...
Vă doresc vizionare plăcută până la ultima poză! Merită!
Oare care e soluția? Să le desenăm pe asfalt niște ținte? Și să-i provocăm la un concurs: cine scuipă cele mai multe coji în același loc, câștigă admirația colegilor de treaptă?
Niște șervețele, că sunt biodegradabile...
Ia să ne apropiem... pfui! Bine măcar că a avut bunul simț să se șteargă... ce-ar fi zis lumea dacă umbla neșters... Nu-i așa că arată ca un șerpișor? Noroc că e biodegradabil!
Eh, doar două coșuri de gunoi la 10 m distanță... cam mult... lasă că aruncăm aici sub bancă. Nu vede nimeni!
Mulțumesc pentru atenție! O zi bună să aveți și plimbare plăcută!
Mai nou, în parcarea din fața Stadionului Municipal, în dreptul postului de Poliție Locală, s-a mutat promenada. Vrei să fii văzut (nu îmi dau seama exact de către cine), e musai să intri cu mașina în parc, iar la plecare să pleci în trombă și cu minim 4000 de turații la motor. Altfel, e ca și când nu ai fost acolo.
Alergăm, bicilcim, facem mișcare, mâncăm semințe, dar după noi, potopul! Și toate sub nasul Poliției Locale!
Iată cum arată în fiecare dimineață Parcul Sub Arini - mândria verde a orașului!
- Ce oraș frumos! zicea artistul...
Vă doresc vizionare plăcută până la ultima poză! Merită!
Oare care e soluția? Să le desenăm pe asfalt niște ținte? Și să-i provocăm la un concurs: cine scuipă cele mai multe coji în același loc, câștigă admirația colegilor de treaptă?
Niște șervețele, că sunt biodegradabile...
Ia să ne apropiem... pfui! Bine măcar că a avut bunul simț să se șteargă... ce-ar fi zis lumea dacă umbla neșters... Nu-i așa că arată ca un șerpișor? Noroc că e biodegradabil!
Eh, doar două coșuri de gunoi la 10 m distanță... cam mult... lasă că aruncăm aici sub bancă. Nu vede nimeni!
Mulțumesc pentru atenție! O zi bună să aveți și plimbare plăcută!
miercuri, 26 decembrie 2012
Părerea mea, deşi nu sunt de pe-aici
Să îmi dau şi eu cu părerea despre târgul Art Boutique v 12 la care am participat la începutul lunii decembrie. Că se cade.

Tot în această categorie trebuie musai să subliniez faptul că Art Boutique se încăpăţânează să educe publicul în spiritul unicităţii. Ceea ce e EXTREM de greu. Ştanţa şi seria sunt greu de înfruntat. Dar nu imposibil. Vezi Art Boutique.
În concluzie, un DA pentru organizator şi organizare.

au trecut cu privirea peste exponate şi m-au întrebat foarte senin: Nu e chiar NIMIC galben în tot târgul acesta?
Hmmm... aveau dreptate: totul era roşu+verde. Evident că m-am angajat să produc un pandant galben... Sper că destinatara s-a bucurat de el.
Alte două doamne au recunoscut şi numit frivolite-ul făcut de mama mea. Mi-a crescut inima, că erau cunoscătoare.
O singură doamnă l-a recunoscut pe James Dean. Eram destul de derutată că nu are priză la public. Cineva mi-a recomandat ca data viitoare să merg cu un tablou cu Justin Bieber.
Iar altcineva, privea lung la setul din plastilină imitaţie de blugi şi se întreba ce blugi groşi trebuie să fi fost aceia...
Cerceii Plugs'n Roses şi-au găsit cea mai potrivită stăpână: fosta mea colegă de bancă din generală, mare amatoare de cercei unicat.
O altă doamnă, însă mi-a lăsat un gust amărui. Fiind prezentate una alteia, am avut proasta inspiraţie să spun că sunt încântată de cunoştinţă. A urmat o poliloghie întreagă: că de ce vorbesc fără să gândesc, fără să ştiu daca de chiar o să mă bucur că am cunoscut-o. Că poate nu o să mă bucur. Şi eu în ignoranţa mea chiar credeam că politeţea mai este încă o valoare.
Dar maximum de ciudăţenie a venit abia după târg. Cât de ciudat să fii să câştigi şi să începi să târguieşti premiul? Dap. Nu mai suntem în stare să acceptăm ceva ce primim din senin. Sincer mă bucurasem pentru câştigătoarea premiului 1, pentru că mi-am amintit că îmi spusese că nu a câştigat niciodată nimic. Cu aşa atitudine... Şi norocul (mâna lui Oio) a nimerit-o chiar pe dânsa. Sec, nu-i aşa?


Şi stând eu degeaba la târg, am început să spiralez nişte fâşii argintii, care au dat naştere unor fulgi de nea pe care apoi i-am înscris în concursul Fulg de nea organizat tot de Art Boutique. Şi sunt gri pentru că aşa am vrut eu: să NU fie albi. Dacă nu vă plac, vă rog să nu comentaţi. Dar în pomul de crăciun al mamei mele arată splendid, împreună cu celelalte ornamente argintii.

Şi am împărtăşit din înţelepciunea mea :)
Later edit: Asta a fost atmosfera:
Organizarea
PROFI! Felicitări Diana pentru organizare! Un lucru făcut cu interes evident. Întâi pentru selecţia echilibrată de participanţi, TOŢI artizani. Şi dacă s-au promis 35 de locuri, nu ne-am trezit într-o mare de 100 de tarabe (cine a mai citit, poate îşi aminteşte de păţania de la Cetăţi Transilvane). DA! DA şi pentru distribuirea echilibrată în incintă. DA şi pentru locaţia aleasă şi menţinută deja de câteva ediţii. DA pentru atmosferă, deşi având în vedere participanţii, atmosfera era de aşteptat.Tot în această categorie trebuie musai să subliniez faptul că Art Boutique se încăpăţânează să educe publicul în spiritul unicităţii. Ceea ce e EXTREM de greu. Ştanţa şi seria sunt greu de înfruntat. Dar nu imposibil. Vezi Art Boutique.
În concluzie, un DA pentru organizator şi organizare.
Participanţii
Artizani cu bun simţ şi de omenie. Edi de la Kindermarket, Mihaela şi Teo de la Mikiradu Handart, Vali Bondoc, Azaria, Victoria mi-a mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă şi să vă cunosc. De la fiecare am învăţat câte ceva. Vă mulţumesc. Încă un DA!Clientela
Încă subţire. DAR, promiţător. Există clienţii care vin chitiţi la Art Boutique ştiind ce gen de marfă vor găsi acolo. Unii dintre ei ştiind chiar şi ce anume vor cumpăra. Alţii lasă loc elementului surpriză şi cumpără ce îi vrăjeşte pe moment. Mai sunt şi clienţii fideli anumitor producători, venind special pentru ei la târg. Au mai fost cei care au trecut pe acolo doar ca să se încălzească puţin. Nu e rău ca alegere. Decât un bar plin de fum... Mai bine la Art Boutique. Mai sunt cei care intră să admire. Ca la muzeu. Aceştia dau un sentiment tare plăcut. Se opresc la fiecare stand în parte şi admiră. Mai recunosc o tehnică, un material, îi impresionează o piesă. Şi când şuşotesc admirativ cu însoţitorul, este o reală plăcere.Et al.
Am chicotit în sinea mea când două doamne s-au oprit în faţa panouluiau trecut cu privirea peste exponate şi m-au întrebat foarte senin: Nu e chiar NIMIC galben în tot târgul acesta?
Hmmm... aveau dreptate: totul era roşu+verde. Evident că m-am angajat să produc un pandant galben... Sper că destinatara s-a bucurat de el.
Alte două doamne au recunoscut şi numit frivolite-ul făcut de mama mea. Mi-a crescut inima, că erau cunoscătoare.
O singură doamnă l-a recunoscut pe James Dean. Eram destul de derutată că nu are priză la public. Cineva mi-a recomandat ca data viitoare să merg cu un tablou cu Justin Bieber.
Iar altcineva, privea lung la setul din plastilină imitaţie de blugi şi se întreba ce blugi groşi trebuie să fi fost aceia...
Cerceii Plugs'n Roses şi-au găsit cea mai potrivită stăpână: fosta mea colegă de bancă din generală, mare amatoare de cercei unicat.
O altă doamnă, însă mi-a lăsat un gust amărui. Fiind prezentate una alteia, am avut proasta inspiraţie să spun că sunt încântată de cunoştinţă. A urmat o poliloghie întreagă: că de ce vorbesc fără să gândesc, fără să ştiu daca de chiar o să mă bucur că am cunoscut-o. Că poate nu o să mă bucur. Şi eu în ignoranţa mea chiar credeam că politeţea mai este încă o valoare.
Dar maximum de ciudăţenie a venit abia după târg. Cât de ciudat să fii să câştigi şi să începi să târguieşti premiul? Dap. Nu mai suntem în stare să acceptăm ceva ce primim din senin. Sincer mă bucurasem pentru câştigătoarea premiului 1, pentru că mi-am amintit că îmi spusese că nu a câştigat niciodată nimic. Cu aşa atitudine... Şi norocul (mâna lui Oio) a nimerit-o chiar pe dânsa. Sec, nu-i aşa?
Şi stând eu degeaba la târg, am început să spiralez nişte fâşii argintii, care au dat naştere unor fulgi de nea pe care apoi i-am înscris în concursul Fulg de nea organizat tot de Art Boutique. Şi sunt gri pentru că aşa am vrut eu: să NU fie albi. Dacă nu vă plac, vă rog să nu comentaţi. Dar în pomul de crăciun al mamei mele arată splendid, împreună cu celelalte ornamente argintii.
Şi am împărtăşit din înţelepciunea mea :)
Later edit: Asta a fost atmosfera:
vineri, 19 octombrie 2012
Vizită / Der Besuch
O replică la articolul Cristinei despre Povestea florii de cactus pun și eu muuulte fotografii cu vizita florii de cactus
Era odată un cactus cam ca un castel.

Și cum ședea el și era frumos....

Iată că într-o bună dimineață de vară îi bate cineva-n petalele înrourate

- Bună!!! Eu sunt! Ți-ai terminat polenizarea? se auzi o voce mică.

- Păi intră să verifici, dacă tot ai ajuns la poarta mea, răspunse maiestuos și blând cactusul castel.

Și musafirulului, dă-i un deget, că-ți ia toată mâna:
-Stai să văd și aici!

- Și aici...

- Să miros puțin și aici...

- Tulai ce obositor e... Să fac puțin stretching: 1-2...

- 3-4... Gata, acum voi pleca.

Castelul rămânea din nou singur, impunător, conștient de frumusețea lui.



- Mulțumesc de vizită! Dacă ai făcut treabă bună, ne-om vedea și vara care vine! La revedere, prieten bun!
...bun! ...bun! răspunse ecoul camerelor frumoase și pustii.

Era odată un cactus cam ca un castel.
Și cum ședea el și era frumos....
Iată că într-o bună dimineață de vară îi bate cineva-n petalele înrourate
- Bună!!! Eu sunt! Ți-ai terminat polenizarea? se auzi o voce mică.
- Păi intră să verifici, dacă tot ai ajuns la poarta mea, răspunse maiestuos și blând cactusul castel.
Și musafirulului, dă-i un deget, că-ți ia toată mâna:
-Stai să văd și aici!
- Și aici...
- Să miros puțin și aici...
- Tulai ce obositor e... Să fac puțin stretching: 1-2...
- 3-4... Gata, acum voi pleca.
Castelul rămânea din nou singur, impunător, conștient de frumusețea lui.
- Mulțumesc de vizită! Dacă ai făcut treabă bună, ne-om vedea și vara care vine! La revedere, prieten bun!
...bun! ...bun! răspunse ecoul camerelor frumoase și pustii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

